Autofiletanta Milwaukee... sau primul simptom oficial al crizei vârstei de mijloc

Sâmbătă am intrat în Big Store pentru un prelungitor de biti.

Așa începe orice poveste proastă ... si majoritatea cheltuielilor neplanificate din viața mea.

Planul era simplu: intru, iau prelungitorul, plătesc, si pleac acasă.

Durată estimată: 5 minute.

Durată reală: 47 de minute și o criză existențială.

Pentru că, inevitabil, am trecut pe lângă raftul Milwaukee Fuel.

Acum, pentru cei care nu știu, există două tipuri de oameni. Cei care văd o autofiletantă și spun:

- Uite o autofiletantă.

Și cei care spun:

- M18 Fuel, motor brushless, 158 Nm, două baterii de 5 Ah ... hmmm, interesant.

Eu aparțin celei de-a doua categorii din păcate. M-am oprit doar să mă uit. Așa începe întotdeauna.

"Doar să mă uit." După zece minute comparam modele, după douăzeci analizam diferențele dintre Fuel și non-Fuel, după treizeci aveam deja opinii - argumentate, documentate. Probabil, daca ar fi fost nevoie, eram pregătit să susțin și un TED Talk despre acumulatori.

La minutul patruzeci a sunat telefonul. Doamna Barbu.

- Ce faci?

- Sunt la Big Store.

- Și?

- Mă uit la niște Milwaukee.

Pauză.

- De cât timp?

M-am uitat la ceas.

N-am răspuns imediat.

- Mihai ...

- Da?

- Cred că te-a prins.

Am râs pentru că nu înțelegeam la ce se referă. Acum înțeleg. Pentru că semnele erau peste tot. Le ignorasem elegant in ultimii ani. Primul a fost când m-am surprins spunând:

- Muzica din ziua de azi nu mai e ce era odată.

Imediat după aceea m-am uitat în jur să văd cine vorbise. Nu era nimeni. Eram eu.

Al doilea semn a fost când am început să mă entuziasmez sincer la scule. Nu ironic, nu pentru glume. Sincer. Cu emoție autentică. Genul de emoție pe care o aveam la 18 ani când vedeam o motocicletă mișto. Acum o am când văd o promoție bună la Milwaukee.

Viața e ciudată.

Mai există și simptomul universal. Ăla pe care niciun bărbat nu-l recunoaște până nu e prea târziu, "Hopa-șa-ul".

Nu știu când apare.

Nu există un prag oficial.

Nu primești notificare.

Într-o zi te ridici de pe scaun și iese singur.

- Hopa-șa.

Prima dată am înghețat.

Nu pentru că mă durea ceva. Ci pentru că nu intenționasem să-l spun. A ieșit singur. Ca un update de firmware. Fără acordul utilizatorului. Și de atunci locuiește în mine.

Dar adevărata dovadă a venit acum doua luni. Când mi-am cumpărat pickup-ul. Ani de zile am visat la un Mustang din '67.

Genul ăla de mașină care te face să simți că ești personaj principal într-un film.

Și ce mi-am luat? Pickup.

Pentru că se pare că la un moment dat în viață nu mai visezi la cât de repede ajungi undeva. Începi să visezi la cât de multe poți căra într-o singură cursă. Și culmea... Îmi place. Îmi place sincer. Mă uit la benă cu aceeași satisfacție cu care mă uitam cândva la imagini cu mașini sport. Ceea ce nu mă ajută deloc în argumentație.

Dar adevărul e că nici Milwaukee, nici pickup-ul și nici "hopa-șa" nu sunt adevărata criză. Adevărata criză e alta.

Apare când începi să realizezi că ai mai multe idei decât timp. Mai multe proiecte decât weekenduri. Mai multe cărți decât seri libere. Mai multe planuri decât marți disponibile. Și cred că exact de-aia m-am înscris la Facultatea de Psihologie.

Nu pentru că aveam nevoie de încă o diplomă. Ci pentru că refuz ideea că am terminat de învățat. Poate de-aia mă apuc constant de lucruri noi. Poate de-aia încă mă entuziasmez când descopăr ceva. Poate de-aia încă mă uit la viitor cu aceeași curiozitate cu care mă uitam acum 20 de ani. Doar că acum mă ridic puțin mai încet când termin. Și inevitabil spun:

- Hopa-șa

Așa că, dacă asta e criza vârstei de mijloc, atunci cred că am completat formularul corect. Alții și-au luat Mustang. Eu mi-am mai luat o facultate, un pickup, doi copii, un Harley, câteva zeci de automatizări și o casă care mă ceartă când uit geamul deschis. Și sincer ... Nu sunt convins că eu sunt cel care are problema.